Vasluiul va disputa unul dintre cele mai importante meciuri din istoria sa împotriva celor de la Sporting Lisabona, o victorie în acest meci aducându-i mai aproape de primăvara europeană.
Constantin Zotta speră ca echipa vasluiană să obțină măcar un punct ăn meciul de joi, chiar dacă Hizo a anunțat că va juca doar pentru victorie.
„100% ne trebuie victorie cu Sporting Lisabona. Am avut șansa să îi prindem la începutul sezonului pe Lazio și să facem un meci bun, dar nu mare, la Roma, unde s-a terminat 2-2. În etapa de joi, credem că Lazio se va impune în fața celor de la Zurich, iar noi întâlnim o echipă foarte bună, pe Sporting Lisabona. Dacă reușim să terminăm chiar și la egalitate, ar fi un punct foarte mare. În etapa următoare vom juca acasă, cu Lazio, ca în momentele în care Ștefan cel Mare se bătea cu turcii.
Vom juca pe 1 decembrie, la orele 22:05. Vor fi -3, -4 grade Celsius și un teren greu, iar noi am putea face un rezultat bun, cu care să trecem peste Lazio în clasament. Important este să nu pierdem cu Sporting. Hizo vrea să câștige, dar ia în calcul și varianta egalului. Și eu mă gândesc la victorie, pentru că îmi amintesc că în sezonul 2006-2007 am avut un parcurs foarte bun cu Rapidul în cupele europene și am terminat la egalitate toate cele patru meciuri. Cu patru rezultate de egalitate nu ne-am calificat, deci fără victorii nu poți face nimic”, a declarat Zotta pentru Sport Total FM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER